Capitolul 1: Marin Sorescu – Absolutul

Echipa de creație – capitolul I – MARIN SORESCU – ABSOLUTUL:

Oana Pellea
Anca Ioniță – teatrolog
Asociația GOONG:
Vladimir Turturica – scenograf
Vlad Lăzărescu – artist video
Amalia Iorgoiu – asistent de regie
Cătălina Flămânzeanu – fotograf
Mariana Cămărășan – regizor

Proiect realizat cu sprijinul Fundației Marin Sorescu, a Muzeului Național al Literaturii Române și a Teatrului Mic.

Oana Pellea: „Sorescu, Nichita, Eminescu, Caragiale… Mari autori. Valori naționale. Îi știm. Sunt ai noștri. Îi găsim în manuale, între coperte de carte, în istoria literaturii. Îi găsim în imagini, fotografii, în chip de statui sau desene. Sunt un bun național. Îi știm. Oare chiar îi cunoaștem? Ei sunt spirite vii. Ei trăiesc prin noi, atâta timp cât îi iubim. Ca să-i iubim, trebuie să-i cunoaștem, să-i redescoperim. Adevăratele valori transcend timpul. Ele sunt întotdeauna contemporane. Le descoperim mereu altfel. În fiecare etapă de viață, întâlnirea cu ei înseamnă altceva și se petrece altfel. Vă invit la astfel de întâlniri înspre cunoaștere, recunoaștere și redescoperirea valorilor naționale. Ce minune că te poți reîntâlni cu ei peste timp și în afara timpului”.

Primul episod din seria de eseuri video ”Cuvintele dintre mine și tine. Întâlnirile Oanei Pellea” îi este dedicat poetului Marin Sorescu (29 februarie 1936 – 8 decembrie 1996). În viziunea incandescentă a Oanei Pellea, teatrul și poemele soresciene reînvie fabulos și sensibil, tăioase și blânde ca un amurg, grave și străluminate de câte un filon de umor ca un fulger pe cerul vinețiu al unei furtuni posibile. Toate prilejuri de redescoperit a teatrului și poemelor lui Marin Sorescu mai bogate în sensuri și semnificații!

Abordate ca niște eseuri-colaj, fiecare episod din serie are la bază fragmente din opera literară, ideile, filosofia și marile întrebări de viață ridicate de acești imenși scriitori cu care, întâmplător sau nu, fiecare dintre noi ne-am întâlnit la un moment dat. Acum ei ne sunt revelați prin emoția jocului actoricesc de excepție al Oanei Pellea, combinat cu ilustrații și animații sensibile care leagă subtil pasaje filmate, imagini de arhivă sau secvențe audio în care surprinzător, până la înfrigurare, de dincolo de neant, ne întâlnim cu vocea lui Marin Sorescu și a lui Nichita însuși…

Oana Pellea: ”Suntem suma întâlnirilor noastre. Fie ca sunt întâlniri directe, cu oameni vii, fie că sunt întâlniri cu spirite vii […]. Și sunt mai multe straturi ale întâlnirilor în viața unui om. Și ele te marchează, ele te formează.”